|
Nascuta la data
de 01.06.1963, in localitatea Sânbenedic, jud. Alba, actualmente
stabilita in Alba Iulia.
Urmeaza
clasele V-XII, la Liceul de Arte Plastice din Cluj Napoca, pe care
l-a absolvit in anul 1982.
Aici a deprins cunostinte despre pictura monumentala si bizantina,
pe care le va pune in practica abia in anul 2000, la insitentele
ieromonahului Inochentie Stoica si a maicii starete Gabriela, de
la Manastirea "Sf. Ioan Botezatorul", din localitatea
Strungari, judetul Alba. La
acest lacas a pictat iconostasul, bolta portii principale de acces
in manastire si mai multe icoane pe lemn, in stil neo-bizantin.
Din
acest moment se dedica iconografiei pe lemn. Icoanele realizate
ajung in mai multe colectii particulare din tara si strainatate
(Germania, Finlanda, Austria, Italia, SUA si Canada).
De asemenea o parte din lucrari se
gasesc in diverse lacase de cult ortodox
din tara si din strainatate (Girbova de Sus, Blandiana, Schitul de la Blandiana , Ocna Mures - jud. Alba, Micasasa, Chesler si Medias - jud. Sibiu, Dublin - Irlanda).
Din 2003 expune permanent lucrari
la cele doua Galerii de Arta Populara, ale Complexului National
Muzeal "Astra" din Sibiu. Incepind cu anul urmator, la
invitatia prof. univ. dr. Corneliu Bucur, directorul complexului,
participa la Tirgul Creatorilor Populari din Romania, organizat
anual de "Sfanta Marie Mare", la Muzeul in aer liber din
Dumbrava Sibiului.
Din 2005 devine membru al Asociatiei
Creatorilor Populari de Arta din Romania.
In anul 2006 expune in perioada 23.11 – 08.12 in cadrul Primariei Medias si cu ocazia sarbatorilor de iarna, in perioada 16.12.2006 – 07.01.2007 la Hotel Phoenicia din Bucuresti.
Lucrarile
sunt executate pe lemn stratificat de esenta tare, maruflat cu panza
de in sau bumbac, combinatie care confera rezistenta si stabilitate
ridicata in timp la factorii externi. Utilizeaza decoratiunile reliefate
manual aurite cu foita. Majoritatea lucrarilor sunt realizate in
tempera iar cele expuse in biserici sunt lucrate in ulei. In final
lucrarile sunt tratate cu verniuri de cea mai buna calitate, care
nu ingalbenesc, fixeaza si protejeaza pictura. |